Rata șomajului în scădere în județul Brăila

Rata șomajului este în scădere în județul Brăila
Rata șomajului este în scădere în județul Brăila

La sfârșitul lunii noiembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila erau înregistrați 4661 șomeri, dintre care 1924 femei, rata șomajului fiind de 3,71 %

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,96 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,25 puncte procentuale.

Din totalul de 4661 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Brăila, 657 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4004 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3475 șomeri provin din mediul rural și 1186 sunt din mediul urban.

Grupa de vârstă Șomeri la finele lunii
Total 4661
< 25 ani 582
între 25-29 221
între 30-39 813
între 40-49 1382
între 50-55 600
peste 55 ani 1063

Șomerii cu studii gimnaziale (35,89 %) au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Brăila, urmat de cei cu studii primare (25,76 %) și cei fără studii (13,52 %), iar 10,62 % au absolvit școală profesională/arte și meserii. Șomerii cu nivel de instruire liceal și postliceal reprezintă 10,84 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,37 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3079 persoane foarte greu ocupabile, 1360 greu ocupabile, 74 mediu ocupabile, iar 148 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Brăila sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Brăila la adresa www.braila.anofm.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.