Ratările atacanților de la Făurei au privat echipa lui Nicoliță de un rezultat pozitiv la Borcea

CS Făurei a ratat șansa de a obține primele puncte în deplasare în această ediție a Ligii a 3-a. Echipa lui Bănel Nicoliță a resimțit efortul de la meciul din Cupa României cu CS Mioveni și a fost învinsă cu 1-2 de Agricola Borcea.

Deși CS Făurei a avut o sumedenie de ocazii la poarta gazdelor, unele chiar din situații de unu la unu cu portarul, în primele 45 de minute scorul a rămas 0-0.

Agricola Borcea a deschis scorul imediat după revenirea de la vestiare, Robert Dumitru marcând pentru 1-0. Ratările celor de la Făurei nu au adus egalarea, iar în minutul 72 Cosmin Mihai a majorat avantajul gazdelor.

CS Făurei a sperat pe final de meci, după golul marcat în minutul 86 de Dan Perca, cu un șut din interiorul careului de 16 metri, la o centrare de pe partea dreaptă. Meciul a fost prelungit cu 4 minute, dar echipa fraților Nicoliță nu a mai reușit să înscrie golul egalării.

CS Făurei: A. Nicoliță – Al. Niță (min. 90+1 R. Enache), B. Nicoliță, V. Apostol (min. 85 Drezaliu), S. Agache – Fl. Bălan, G. Dragomir, D. Perca, F. Roată – S. Nicoliță, A. Pușcașu.

CS Făurei a coborât pe locul 13, cu 3 puncte. În etapa viitoare, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15.00, echipa din Făurei va primi vizita celor de la CS Medgidia, echipă clasată pe locul 11 cu 6 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.