Robert Jitaru la un meci distanță de o medalie la CE Under 22 din Rusia

Robert Jitaru la un meci distanță de o medalie la CE Under 22 din Rusia
Robert Jitaru la un meci distanță de o medalie la CE Under 22 din Rusia

Pugilistul brăilean Robert Jitaru, născut la Făurei pe 31 decembrie 1997, a ajuns în sferturile de finală ale Campionatului European de box Under 22, care se desfășoară în Rusia, la Vladikavkaz. 

Robert Jitaru este dublu campion european U22, la categoria 56 kg, dar la ediția din acest an el a urcat la categoria 60 kg, misiunea sa fiind puțin mai dificilă.

În primul tur, Robert Jitaru a boxat sâmbătă după amiază cu Thompson Callum din Anglia. Pugilistul brăilean, legitimat acum la CSA Steaua București, a fost declarat învingător la puncte, decizie 3-2. Duminică după amiază, în optimile categoriei 60 kg, Robert Eusebiu Jitaru l-a întâlnit pe reprezentantul Turciei, Pank Furkan. Pugilistul român a câștigat lupta cu sportivul turc la puncte, decizie 4-1.

Robert a demonstrat o formă foarte bună la competiția de la Vladikavkaz și se îndreaptă spre a treia ediție consecutivă a CE Under 22 la care poate câștiga o medalie. Următorul hop va fi miercuri, 13 martie, când va boxa pentru medalie, cu reprezentantul Rusiei, Khamzaev Beslan. Rusul a trecut în primul tur de spaniolul Camacho Guerra Jordan Mickell, decizie 5-0, iar în ”optimi” l-a învins la puncte, decizie 4-1, pe Joyce Davey Oliver, din Irlanda.

Dacă va trece de sportivul din Rusia, Robert Jitaru va boxa sâmbătă, 16 martie, în semifinală, cu învingătorul meciului dintre italianul Iozia Francesco și Shahverdyan Hrayr, din Armenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.