Salubritatea, eterna problemă a Brăilei

USR Brăila atrage atenția asupra problemei colectării gunoiului menajer în municipiul Brăila, postând mai multe fotografii care ilustrează mormane de saci cu gunoaie depozitați în jurul pubelelor. 

USR Brăila critică administrația locală pentru iminenta mărire a taxelor de salubritate, pe care o consideră doar o acoperire a managementul defectuos al colectării gunoiului.

”Uniunea Europeana are reguli stricte cu privire la reciclare și felul în care poluarea afectează mediul și populația, gradul de reciclare al deșeurilor municipale trebuind să fie de minimum 50% până în 2020. Această țintă este imposibil de atins în condițiile în care, ultimele date oficiale relevă o rată de reciclare a deșeurilor municipale de doar 14%.Neîndeplinirea prevederilor acordului semnat cu UE va genera plata unor amenzi costisitoare, acoperite prin creșterea taxei de salubritate. Măsurile întreprinse până la acest moment sunt deficitare, pubelele puse la dispoziție pentru colectarea selectivă sunt mici și în număr insuficient, circa 3 pubele la minim 4 blocuri, iar golirea acestora nu se face cu regularitate. O altă problemă este frecvența redusă a colectării gunoiului menajer, datorită acestui fapt populația fiind nevoită să arunce gunoiul menajer în pubelele destinate colectării selective sau direct pe jos, imaginile fiind dezolante”, spun cei de la USR Brăila.

USR Brăila are și soluții care ar rezolva problema colectării deșeurilor. Una dintre soluțiile propuse de USR-iști este sporirea numărului de puncte de colectare în zonele unde populația este concentrată în spatii mici și creșterea numărului de pubele pentru gunoiul menajer sau colectarea mai deasă a acestuia în cartierele de blocuri.

O altă soluție propusă de USR Brăila este implementarea pubelelor de tip subteran, mult mai mari, separate pentru toate categoriile de deșeuri, care și-au dovedit eficacitatea și în România.

”Cert este că, dacă nu vom rezolva problema gunoiului, amenzile vor crește ducând la înrăutățirea situației. Primăria, ca în multe alte cazuri, tratează cu superficialitate aceasta problemă, lipsa implicării fiind vizibilă în orice cartier. O administrare corectă a fondurilor, eficientizarea activității și conștientizarea pericolelor pe care le presupune lipsa de acțiune va duce la o ameliorare a situației, altfel riscăm să fim sufocați de propriul nostru gunoi”, spun cei de la USR Brăila.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.