Sancțiuni de peste 43.000 lei în urma acțiunilor polițiștilor la sfârșit de săptămână

În perioada 15 – 17 martie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor şi a unităţilor de învăţământ, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Totdodată, aceştia au acţionat şi pe linia respectării prevederilor legale privind paza şi securitatea obiectivelor asigurate cu pază proprie sau prin societăţi specializate de pază.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 36 de societăţi comerciale, au fost legitimate 243 de persoane şi au fost oprite în trafic 149 de autovehicule, 23 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest.

De asemenea, polițiștii brăileni au constatat 83 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 41.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate 49 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 27 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 5 la OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi 2 la alte acte normative.

De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 5 permise de conducere şi au reţinut 5 certificate de înmatriculare.

Sâmbătă, 16 martie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe raza municipiului.

În urma controlului efectuat în interiorul vehiculului au fost depistate un număr de 77 de materiale pirotehnice.

Bunurile au fost confiscate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de materiale pirotehnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.