CCR a amânat până pe 6 mai decizia privind desfiinţarea pensiilor speciale

CCR a amânat până pe 6 mai decizia privind desfiinţarea pensiilor speciale
Așteptăm de trei ani eliminarea pensiilor speciale
Judecătorii Curții Constituţionale au amânat mai multe decizii, în contextul stării de urgenţă, printre ele aflându-se şi sesizarea Avocatului Poporului şi a ÎCCJ pe proiectul de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale.
USR despre pensiile speciale:
“Așteptăm de trei ani eliminarea pensiilor speciale. Imediat după intrarea în Parlament, USR a început să vorbească de necesitatea eliminării pensiilor speciale. În 2017, USR a depus și proiectele de lege în acest sens: unul strict pentru pensiile speciale ale parlamentarilor, al doilea pentru desființarea a șapte categorii de pensii speciale și plafonarea pensiilor magistraților și militarilor.
Cu chiu cu vai, de abia în ianuarie 2020, Parlamentul a votat un proiect de lege de desființare a pensiilor speciale, dar nu înainte ca PSD și PNL să accepte introducerea în text a unor prevederi cu mari șanse să fie contrare Constituției.
Previzibil, Avocatul Poporului și Înalta Curtea de Casație și Justiție au atacat imediat proiectul la CCR. De atunci, așteptăm. Și tot așteptăm pentru că judecătorii CCR decid amânare după amânare invocând starea de urgență.
Acum, după ultima amânare, sesizarea pe legea care ar desființa pensiile speciale a fost împinsă tocmai pe 6 mai. Și, cel mai probabil, va mai fi o amânare, pentru că starea de urgență se prelungește până pe 16 mai.
Timp în care, „specialii” își încasează în continuare pensiile de mii de euro, cu președintele CCR în frunte, mai ales că Guvernul PNL preferă să nu dea OUG pentru eliminarea acestor categorii de pensii și nici nu dă semne că ia în calcul propunerea noastră de impozitare cu 90% a pensiilor speciale în plată care depășesc un anumit nivel”.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






