După un start excelent de meci, Dunărea Brăila a pierdut în deplasarea de la Minaur Baia Mare

hcdr
Duminică seara, HC Dunărea Brăila a avut un start excepțional de meci în deplasarea de la Baia Mare. Din păcate ritmul din primele 28 de minute nu a continuat pe tot parcursul jocului și Minaur Baia Mare a câștigat la final cu 26-21 (11-13).
Deși cu un anumit grad de oboseală după meciul câștigat miercuri cu SCM Craiova și o deplasare lungă până în Maramureș, oboseala părea că nu se face simțită în prima repriză. După ce au condus pe finalul reprizei I în câteva rânduri cu 6 goluri diferență, în ultimele minute ale primei părți gazdele s-au descătușat și au redus handicapul la două goluri la pauză.În primele patru minute din repriza a doua Minaur Baia Mare a mai marcat încă trei goluri care le-a adus pentru prima dată în avantaj. Meciul a rămas unul echilibrat, în care s-a mers cap la cap până în minutul 41, când Brăila conducea cu 18-17. A urmat o cădere bruscă în jocul Dunării Brăila, care a primit șase goluri fără să înscrie vreunul timp de 10 minute. Meciul era practic decis cu 9 minute înaintea finalului, când Minaur Baia Mare conducea cu 23-18.Următorul gol al Brăilei a fost marcat de Cătălina Preda în minutul 51, după 10 minute în care n-au reușit să găsească soluții pentru a o învinge pe Cristina Enache. În ultimele 9 minute Minaur a mai marcat de 3 ori, iar Brăila doar de două, Preda ratând pe final de meci și o aruncare de la 7 metri.Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alina Vătu -8 goluri (4 de la 7 m), Diana Munteanu -3, Cătălina Preda -2 ( 2 de la 7 m), Ana Maria Berescu -2, Diana Axinte -1, Nicoleta Safta -1, Nicoleta Tudor -2, Elena Dache -1, Carmina Elena Manea -1. Marina Razum a avut 6 intervenții reușite, iar Gabriela Dobre -4 intervenții. Au mai jucat: Iryna Shutska și Cristina Gheorghe.Pentru Minaur Baia Mare au marcat: Shteriova -10 goluri (3 de la 7 m), Rysankova -6, Taivan -4, Burlacenko -1, Seraficeanu -1, Orșivschi -2, Bondar -2. Cristina Enache a avut 9 intervenții reușite, Andreea Năstasă -două și Adriana Medvedova Medvedova -3.HC Dunărea a rămas pe locul 11, cu 11 puncte, la 6 puncte de ocupanta locului 10, CSM Slatina. Echipa lui Aurelian Roșca are însă un avans de 5 puncte față de CSU Cluj Napoca și de 6 puncte față de CSM Galați. În etapa a 16-a HC Dunărea Brăila va juca în Sala Polivalentă ”Danubius” din Brăila cu HC Zalău.
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














