Un belgian de 45 de ani, oprit în trafic de polițiști, a devenit agresiv cu oamenii legii

Un belgian cu reședința în Braila a pus pus pe jar mai multe echipaje de poliție după ce a devenit recalcitrant și agresiv atunci când a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție pe strada Griviței din municipiul Brăila.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism Citroen cu numere de Bulgaria, a fost oprit, astăzi, în jurul orei 15.00, pe strada Griviței, între străzile Cloșca și General Eremia Grigorescu. După ce a fost oprit de polițiști acesta a coborât din autoturism și i-a agresat pe oamenii legii, atat fizic, cât și verbal. În sprijinul echipajului de poliție au mai venit alte două echipaje care, în cele din urmă, l-au pus la pamant și încătușat pe belgian.

Acesta a suflat în fiola, rezultând că avea o îmbibație alcoolica de 0,68 mg/l. Polițiștii au reușit să-l ducă la spital pentru ai fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, dar acesta a refuzat.

În cele din urmă, bărbatul a fost internat la Spitalul de Psihitarie din Brăila pentru a putea fi calmat, dar s-a ales și cu un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, dar și pentru agresarea polițiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.