Unde sunt clădirile din Brăila încadrate la grad de risc seismic I în urma unor expertize efectuate anii trecuți. Un bloc din cartierul Hipodrom încadrat la grad de risc seismic II

Inspectorul șef al ISU Dunărea Brăila, col. Cristian Ion, a declarat că pe Corpul B al Liceului de Arte „Hariclea Darclee”, încadrat în clasa de risc seismic I, ar fi trebuit să fie pusă bulina roşie la toate intrările în clădire.

„Conform Legii 212, fiecare proprietar sau beneficiar are obligaţia ca, în termen de 60 de zile de la primirea raportului de expertiză, să notifice acest lucru pe clădire, la fiecare intrare în clădire, în scopul avertizării populaţiei şi al prevenirii unor situaţii de urgenţă”, a declarat col. Cristian Ion.

Întrebat cine ar trebui să verifice dacă a fost pusă bulina roşie pe astfel de clădiri încadrate în clasa de risc seismic I, col. Cristian Ion a spus că, potrivit Legii 212, competenţe au autorităţile publice locale, Primăria şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. 

Col Cristian Ion a precizat că în județul Brăila la categoria de grad seismic I mai sunt încadrate o anexă a Inspectoratului Școlar Județean, de pe Bulevardul Al. I. Cuza, care este folosită ca depozit și urmează să intre în consolidare. De asemenea clădirea unei grădinițe cu program normal din satul Lacu Sărat, comuna Chiscani, care la această dată este în conservare, este încadrată în categoria de grad de risc seismic I, dar și un corp de clădire al Școlii Gimnaziale din comuna Victoria, în care în prezent nu se desfășoară activități școlare.

De asemenea, există expertize pentru 29 de clădiri din Centrul vechi, încadrate la grad de risc seismic I. Cele 29 de clădiri cu grad seismic I se află pe strada Mihai Eminescu, Bulevardul Al. I. Cuza, str. 1 Decembrie, str. Brașoveni, str. Justiției, str. Cetății, str. Grădinii Publice, Bulevardul Independenței, strada Panait Istrati, strada Petru Maior, strada C. A. Rosetti și strada Mărășești.

În ceea ce privește clădirile încadrate în grad seismic II, în evidențele ISU Brăila se află un bloc din cartierul Hipodrom (Blocul C10) și patru clădiri ale Consiliului Județean.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.