Fără autorizare atât șoferul, cât și autoturismul

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un cetățean român, care a încălcat regimul circulației rutiere, crezând că poate conduce pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat și fără să dețină permis de conducere.

Joi, 23 februarie a.c., în jurul orei 10.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Chiscani, județul Brăila, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, cu numere de înmatriculare provizorii, condus de către un bărbat, cetățean român, în vârstă 51 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de frontieră au costatat că autorizația de înmatriculare provizorie a fost valabilă până la data de 05.09.2022, autoturismul la momentul opririi în trafic fiind neînmatriculat, iar conducătorul auto nu a putut prezenta un permis de conducere. S-au efectuat verificări suplimentare cu privire la acesta în bazele de date românești rezultând faptul că nu deține permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.