Vasile Varga: „Plata exproprierilor pentru construcția Podului peste Dunăre, amânată nepermis, la un termen necunoscut”

Proprietarii terenurilor și imobilelor aflate pe traseul ”Podului suspendat peste Dunăre Brăila – Tulcea” vor trebui să aștepte până la un termen neprecizat sumele aferente procedurilor de expropriere, deși construcția podului a fost demarată.

 

Concluzia se desprinde din răspunsul primit de deputatul PNL de Brăila Vasile Varga, care l-a interpelarea pe acest subiect pe ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc.

Mai mulți proprietari mi-au semnalat, în timpul audiențelor de la cabinetul parlamentar, că întârzie plata sumelor aferente procedurilor de expropriere. De aceea, m-am adresat ministrului Răzvan Cuc, să văd cum stau lucrurile de fapt. Este o nouă demonstrație de incompetență, așa cum, de altfel, ne-am obișnuit când vine vorba despre întregul Guvern PSD-ALDE Nimeni nu poate spune când își vor primi oamenii banii, dacă sumele aferente sunt prinse în bugetul pe acest an și dacă proprietarii au fost anunțați despre această întârziere. Este o sfidare la adresa oamenilor, care au rămas fără bunurile lor, iar acum sunt pasați de la unii la alții și amânați cu despăgubirile”, spune deputatul liberal Vasile Varga.

Deși procedurile au demarat de peste un an, din iunie 2018, situația plății pentru exproprieri rămâne și acum incertă. În octombrie 2018, printr-o Hotărâre de Guvern, s-a decis ce imobile și terenuri de pe coridorul podului peste Dunăre urmau a fi expropriate, iar în noiembrie 2018, au fost stabilite sumele individuale, reprezentând plata despăgubirilor, transmise către proprietari. La începutul lui 2019, ministerul a emis Decizia de expropriere pentru obiectivul de investiție ”Pod suspendat peste Dunăre, în zona Brăila”. A fost nevoie de alte patru luni, pentru ca, în aprilie 2019, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să numească o comisie de verificare a dreptului de proprietate și de analiză a cererilor depuse de titularii în drept, pentru despăgubiri. Comisia nu este, însă, funcțională, nici acum, după alte patru luni. Motivul? Procedura organizată în aprilie 2018, de achiziție a serviciilor de întocmire a documentației cadastrale, în vederea exproprierilor de pe coridorul podului peste Dunăre, a fost contestată. Iar comisia nu poate funcționa, fără documentația cadastrală. Care documentație nu se știe când va fi gata, cât timp discutăm despre o contestație, transformată într-un proces aflat pe rol, încă nefinalizat.

Toată această situație arată cât de haotic merg toate lucrurile, cât de impredictibil este totul. Cum s-au putut da ordinele de expropriere, dacă se știa că nu se poate întocmi documentația cadastrală și comisia nu este funcțională? Este o situație incredibilă, una dintre multele care arată modul sfidător în care sunt tratați cetățenii și încă un motiv pentru care ministrul Cuc ar trebui să plece”, consideră deputatul Vasile Varga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.