Vernisaj ”Recviem pentru țăranul român. Țăranii și comunismul”

 

Muzeul Brăilei „Carol I” vă invită vineri, 11 octombrie 2019, ora 11, în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” de la sediul din Piața Traian, nr. 3, la vernisajul expoziției „Recviem pentru țăranul român. Țăranii și comunismul”. Expoziția a fost realizată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței – Fundația Academia Civică. În martie 2009 a avut loc inaugurarea expoziției, la 60 de ani de la declanșarea procesului de colectivizare forțată și de la începutul calvarului la care a fost supus țăranul român.

La 10 ani după primul vernisaj și în contextul omagierii satului românesc, Muzeul Brăilei „Carol I” găzduiește expoziția menționată, alcătuită din 14 panouri care oglindesc lumea rurală dispărută sub tăvălugul colectivizării.

Prezintă: prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.

Coordonator: Cătălina Mârza, muzeograf, secția „Istorie”.

Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii noiembrie 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.