Vestigii din Epoca de piatră descoperite în zona în care se va construi Podul peste Dunăre

Cercetarea arheologică preventivă efectuată de Muzeul Brăilei ”Carol I” în zona unde se va construirea Podului suspendat peste Dunăre a dus la descoperirea de vestigii din Epoca de piatră, datate din anii 4.700-4.500 înainte de Hristos.

Aceste informaţii au fost făcute publice de şeful Secţiei Istorie din cadrul Muzeului Brăilei, dr. Stănică Pandrea, în cadrul conferinței „Cercetări arheologice preventive în situl de la Brăilița – zona afectată de Podul suspendat peste Dunăre”.

Rezultatele preliminare ale cercetărilor arheologice preventive efectuate pentru realizarea Podului peste Dunăre, cel mai important proiect de infrastructură demarat în estul României după 1989, au fost prezentate de coordonatorul cercetării, dr. Stănică Pandrea, în cadrul unei conferinţe dedicate împlinirii a 651 de ani de atestare documentară a Brăilei, 20 ianuarie 1368 – 20 ianuarie 2019.

Cercetarea arheologică preventivă pentru acest proiect s-a făcut având în vedere că o bună parte din traiectoria viitoarei reţele de şosea şi pod trece prin fosta luncă inundabilă a Dunării. Pe tronsonul cuprins între km 0 + 500 şi 0 + 140, drumul traversează situl arheologic de la Brăiliţa, clasat în lista monumentelor istorice. În această zonă, nicio intervenţie la nivelul solului şi a subsolului nu se poate face fără o cercetare arheologică preventivă. Al doilea motiv pentru care s-a făcut cercetarea arheologică preventivă este acela că, în anul 2015, când Compania Naţională de Drumuri, astăzi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a finanţat diagnosticul arheologic al zonei, pe acest teren am descoperit câteva fragmente de la urne funerare datate din secolele VIII-X după Hristos„, a explicat şeful Secţiei Istorie din cadrul Muzeului Brăilei, dr. Stănică Pandrea.

Cercetarea de teren a început pe 7 august şi s-a încheiat pe 22 octombrie 2018. Iniţial, prin contract, suprafaţa care trebuia cercetată era de 18.460 mp, dar în momentul în care s-au început cercetările, la solicitarea constructorului, Muzeul Brăilei a acceptat să efectueze săpăturile pe o suprafaţă de 40.861 mp.

„Sunt, practic, patru hectare de pământ săpate integral, de la nivelul solului, până la minus 1,20 metri adâncime, numai în câteva luni, o activitate extraordinară. Activitatea noastră a fost apreciată de Ministerul Culturii şi, pe 3 decembrie 2018, Direcţia de Cultură a judeţului Brăila a eliberat certificatul de descărcare de sarcină arheologică. Practic, constructorul are terenul liber de sarcină arheologică şi se poate apuca oricând de lucrare. Situaţia a fost foarte delicată, deoarece exproprierea s-a făcut abia după 1 noiembrie 2018, iar noi am terminat cercetările pe 22 octombrie. În mod firesc, nimeni nu te lasă să intri pe terenul lui şi să-l răscoleşti, omul fiind încă proprietar. Trebuie să recunosc că ne-a fost de mare ajutor activitatea depusă de primarul municipiului şi de preşedintele CJ Brăila, care au mers şi au discutat personal cu proprietari şi au reuşit să-i convingă să ne lase să intrăm şi să săpăm terenul”, a spus Pandrea.

Complexele arheologice descoperite sunt concentrate pe mai multe zone, în funcţie de epoca din care datează, respectiv Neolitic, Medieval şi Antichitate târzie, arheologii având surpriza să descopere aici vestigii din Epoca de piatră, fragmente ceramice, în total 45 de vase întregi sau întregibile, fragmente de pereţi, fragmente de podină, unelte din piatră şlefuită şi un obiect din metal, un pandantiv din cupru.

Am descoperit gropi cu materiale din Epoca de piatră, lucru foarte interesant. Nu mă aşteptam să găsesc o asemenea bogăţie de materiale arheologice din Epoca de piatră. Datarea lor este între 4.700-4.500 înainte de Hristos. Materialul a fost descoperit în gropi, este fragmentar, este aruncat, nu am găsit o locuinţă sau urmele unei locuinţe ci am găsit fragmente de pereţi, fragmente de podină, fragmente de la o locuinţă aruncate în gropi, alături de seminţe carbonizate, care ar fi de mei, după cum am identificat noi macroscopic. Pot fi şi plante sălbatice, ele sunt trimise la analiză la Institutul de Arheologie din Bucureşti. Am găsit fragmente ceramice tipice pentru Epoca pietrei, pentru una din cele mai frumoase civilizaţii ale Epocii pietrei, civilizaţia Boian. Materialele ceramice sunt lustruite, decorate cu caneluri fine, sunt excizate şi încrustate, decorate cu linii, cu incizii, dar şi câteva unelte din piatră şlefuită şi un obiect din metal, din cupru. Am descoperit un pandantiv din cupru„, a dezvăluit dr. Pandrea.
Descoperirile făcute în necropola din situl arheologic Brăiliţa au schimbat părerea arheologilor despre populaţia care a trăiti aici între secolele între secolele VIII-X după Hristos.
Şeful Secţiei Istorie din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” a ţinut să sublinieze faptul că, dacă ar fi acceptat propunerea Direcţia pentru Cultură Brăila, de a săpa exclusiv în zona sitului Brăiliţa, foarte probabil vestigiile arheologice din necropola de incineraţie ar fi fost astăzi distruse.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.