Video – Imagini șocante de la tragedia din mall! Un cetățean îl lovește cu piciorul în cap pe atacator

 

Imagini șocante continuă să apară pe rețelele de socializare. Un brăilean care a filmat scenele, după ce atacatorul a încercat să intre cu mașina în mall, acroșând mai multe persoane, a surprins pe cameră cum atacatorul este lovit cu piciorul în cap de unul din martorii evenimentului.

 

 

Cursul evenimentelor

Este vorba despre un tânăr cu intenții criminale, în vârstă de 20 de ani, din Brăila. Acesta și-ar fi întâlnit prima victimă, în vârstă de 42 de ani, când încerca sa-și achiziționeze un autoturism. În timp ce conducea alaturi de proprietar, atacatorul l-ar fi înjunghiat pe acesta, după care l-a aruncat din autoturism.

Nici măcar acest accident nu l-a oprit pe Parfenie Marius Valentin. Tânărul si-a continuat drumul până în parcarea mall-ului unde a ambalat autoturismul de câteva ori înainte să se izbească de ușile de la intrarea principală a centrului comercial. Martorii povestesc ca autoturismul nu a trecut de pilonii montați în fața ușilor, fapt care l-a înfuriat și mai tare. Parfenie a băgat mașina în marșalier și a mai încercat o dată să pătrundă cu autoturismul în mall, fără să-i pese de persoanele pe care le accidentase.

În final, atacatorul a fost scos din mașină și imobilizat de un grup de tineri care se aflau pe terasa mall-ului.

În total sunt 10 victime, dintre care doi minori de 11, respectiv 13 ani.

Marorii povestesc că înainte de a ambala autoturismul, Parfenie ar fi strigat că trebuie să curgă sânge în țara asta.

Brăileanul a fost reținut, i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, dar și pentru a se stabili dacă a consumat alte substanțe psihoactive.

Mâine Parfenie Marius Valentin va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

1 COMENTARIU

  1. Asta era grija voastra, ca atacatorul a fost lovit de un cetatean ! Ar fi trebuit impuscat pe loc animalul ala de om ! Ca a rănit 10 persoane, ca a condus sub influenta bauturilor alcoolice si a substantelor etnobotanice nu e asa important din cate se vede ! Se duce dracului tara asta !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.