Zeci de brăileni au așteptat în Gară aproape două ore trenul de București

Trenul Inter Regio 1772 Galați – București Nord a plecat din gara Galați cu o întârziere de aproape două ore. Zeci de brăileni stau în gară și așteaptă să vină trenul, iar unii dintre călători au mers la casele de bilete pentru a-și cere banii înapoi. 

Trenul 1772 trebuia să plece din gara Galați la ora 12.00, iar la ora 12.37 trebuia să plece din gara Brăila. Se pare că prima locomotivă s-a stricat și a fost înlocuită cu o alta, care a plecat din Galați cu aproape două ore întârziere. Brăilenii nu au primit nici o altă informație de la personalul gării din Brăila, care nu știau să spună nici când va sosi trenul în gară.

Unii călători au solicitat recuperarea banilor plătiți pe bilete, iar nervozitatea a crescut, motiv pentru care personalul gării a chemat poliția.

Într-un final a fost anunțat că trenul va ajunge în gara Brăila la ora 14.35, cu două ore întârziere.

Articolul precedentPatru străini la ultimul amical pentru Dacia Unirea Brăila înaintea startului Ligii a 3-a
Articolul următorCriminalul din comuna brăileană Traian arestat preventiv pentru 30 de zile