1,30 mg/l, alcool, în aerul expirat! Șoferul inconștient s-a ales cu dosar penal!

Depistați în flagrant în timp ce furau dintr-o autoutilitară
Depistați în flagrant în timp ce furau dintr-o autoutilitară

La data de 30 august a.c., polițiștii brăileni l-au depistat în trafic pe un șofer în timp ce conducea o mașină, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

 

Azi-noapte, în jurul orei 00:00, poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca l-au oprit în trafic, pe raza comunei Șuțești, pe un localnic, în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea un autovehicul.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care polițiștii au constatat că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,30 mg/l.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.