99% din umbreluțele de pe Regală nu au fost furate!

Dispariția umbreluțelor de pe strada Mihai Eminescu i-a înfuriat pe brăilenii care credeau că acestea au fost furate. Însuși primarul municipiului Brăila a mers la fața locului pentru a vedea care este situația.

Peste 40 de umbrele au fost dărâmate de vânt, acestea fiind strânse si depozitate in clădirea Teatrului Maria Filotti, de către agenții de la Poliția Locală.

”În perioada 01.08.2018 – 06.09.2018, o parte dintre umbrelele amplasate pe strada Mihai Eminescu au fost deteriorate sau au căzut din cauza vântului. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au recuperat aproximativ 40 de umbrele pe care le-au predat serviciului de pază din cadrul Teatrului ”Maria Filotti”, urmând ca, mai departe, acestea să fie predate Direcției de Cultură din cadrul Primăriei Brăila. De altfel, doar în zilele de marți și miercuri, au fost recuperate 12 umbrele care căzuseră din suportul de funie. În această perioadă nu au fost surprinse persoane care încercau să sustragă, sau să deterioreze, umbrelele și nici nu au existat sesizări în acest sens. În zonă va continua activitatea de patrulare, inclusiv cu polițiști locali în civil” a declarat Liliana Spoeală Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Locale Brăila.

Primarul a declarat ca are o rezervă de peste 200 de umbreluțe care vor fi montate în locul celor deteriorate, urmând ca Direcția de Cultură din cadrul Primăriei să le expună și pe cele care sunt în prezent depozitate la teatru.

Comercianții din zona ne-au declarat ca este greu de crezut, ca atâtea umbrele să fie furate, dat fiind faptul ca ele sunt montate la înălțime. Mai mult, aceștia consideră ca sistemul de prindere al umbrelelor este foarte slab, iar la cea mai mică adiere de vânt umbreluțele îsi iau zborul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.