A furat banii dintr-o casă de marcat

Poliţiştii brăileni au fost sesizaţi, ieri, în jurul orei 13.00, de către o femeie, cu privire la faptul că un brăilean, în vârstă de 23 de ani, a sustras o sumă de bani din casa de marcat a unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Brăila.

Sosiți la fața locului polițiștii l-au identificat pe tânărul suspectat, iar în urma efectuării controlului corporal, aceștia au găsit asupra sa banii furați, fiind astfel recuperat în totalitate prejudiciul produs. În cauză tânărului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Totodată, asupra sa polițiștii au găsit şi cinci doze de resturi vegetale de culoare verzuie ambalate în bucăţi de hârtie. Tânărul a fost condus la sediul poliţiei.

Cercetările vor fi continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, conform competenţelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.