A început sezonul de pescuit ilegal! Poliția de Frontieră, cu ochii pe braconieri!

 

Poliţiştii de frontieră cercetează penal un brăilean care transporta peste 40 de kilograme de peşte fără a deţine documente legale și un gălățean care desfășura activități de pescuit comercial cu două plase de pescuit interzise de lege.

În data de 14 februarie 2019, în jurul orei 12.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iași, aflaţi într-o misiune specifică, au oprit în trafic pentru control, în municipiul Brăila, un autoturism marca Opel Astra înmatriculat în România, condus de cetățeanul român M.N., în vârstă de 65 de ani, domiciliat pe raza judeţului Brăila.

La controlul efectuat asupra autotursismului, în portbagaj, a fost descoperită cantitatea de 41,3 kilograme peşte, diferite specii, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de peşte, în valoare de 280 lei, a fost ridicată în vederea predării către o unitate de profil, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit şi a produselor din peşte obţinute din pescuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.