Aceeași groapa plombata de doua ori in 6 luni de zile

Consilierul judetean PNL Marian Sîrbu atrage din nou atenția asupra calității proaste a lucrărilor de plombare a străzilor din municipiul Brăila de firma SC “Micatiș” SRL, cea care a câștigat licitația deși nu avea nici un fel de experiență în executarea unor astfel de lucrări.

Liberalul a postat pe o rețea de socializare imagini din cartierul Hipodrom, de pe o stradă unde s-a plombat o groapă în luna februarie, după care a fost nevoie ca în luna august, în același loc, să fie nevoie să se pună o npuă plombă, mult mai mare decât cea pusă cu șase luni în urmă.

În luna februarie atrăgeam atenția asupra calității lucrărilor efectuate pe strada Hipodrom. Astăzi mi-am dat seama că așa trebuiau făcute, astfel încât să se poată efectua aceeași lucrare, încă o dată, într-un interval de mai puțin de un an, dar pe o suprafață cel puțin dublă, pe masura experienței dobândite de firma care realizează aceste opere de artă. Îndrăznesc să cred că banii brăilenilor sunt cheltuiți anapoda”, a spus consilierul județean liberal, făcând o trimitere ironică la sloganul avut de PSD la alegerile din 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.