Amețit și fără permis, un brăilean și-a încercat abilitățile de șofer

Luni seara, în jurul orei 23.15, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au opri în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Siliştea, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat că brăileanul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,43 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.