Au fost prinși la volan sub influența alcoolului! Șoferii s-au întrecut în pahare, de Crăciun

 

În perioada 17– 26 decembrie poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere.

În urma activităților, au fost constatate 327 de abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 36 de permise de conducere auto.

De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, polițiștii au retras 4 certificate de înmatriculare.

La data de 25 decembrie, în jurul orei 21:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat un autoturism în parcarea interioară a unui bloc de pe strada Roșiorilor, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Brăila.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,74 mg/l.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, la data de 26 decembrie, ora 00:45, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic pe un alt bărbat, în vârstă de 32 de ani, din satul Lacu Sărat, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,56 mg/l, și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele celor doi șoferi polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.