Certificat de urbanism on-line la Primăria Brăila

Certificat de urbanism on-line la Primăria Brăila
Certificat de urbanism on-line la Primăria Brăila

Pentru o maximă transparență, începând de astăzi, 23 ianuarie 2019 cei care dețin semnatură electronică pot depune cererea pentru eliberarea Certificatelor de Urbanism on-line, evitând astfel deplasarea și pierderea de timp.

Într-o conferință de presă, primarul Marian dragomir a prezentat noul sistem informatic care permite ca toate persoanele interesate să poată consulta platforma GIS, cererile și certificatele de urbanism eliberate, indici tehnici în vederea construirii, nomenclatorul stradal, documentații de urbanism aflate în dezbatere publică sau aprobate, etc.

Acest program a fost implemantat de firma Fida Solutions, a unor tineri din Baia Mare, și care a costat primăria aproximativ 30.000 euro. Achiziția s-a făcut în urma unei licitații electronice.

Arhitectul șef al municipiului Brăila, Corina Anghelescu a precizat că această aplicație on-line poate fi accesată direct de pe site-ul primăriei.O prezentare practică de depunere online a solicitării de eliberare a certificatului de urbanism va fi făcută astăzi și membrilor Organizației Arhitecților din România – filiala Brăila.

Primăria Brăila este printre puținele din țară în care un cetățean poate vedea în timp real ce poate să construiască pe un teren pe care-l achiziționează. De asemenea poate obține informații privind ce PUZ-uri sunt în dezvoltare, ce autorizații s-au eliberat în zonă, etc, conform mențiunilor făcute de Iulian Furnea, general manager la Fida Solutions, firma care a implementat sistemul la Brăila.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.