Concert dedicat lui Dobri Voinikov

 

Sâmbătă, 10 noiembrie, începând cu ora 17.0, la Teatrul „Maria Filotti” se sărbătoresc 185 de ani de la nașterea militantului renașterii bulgărești, dramaturgul, învățătorul și scriitorul Dobri Voinikov.

Oficialitățile bulgare au pregătit un concert extraordinar al corului „Rodni Zvutsi” din Shumen, iniţiatorul evenimentului fiind municipalitatea oraşului Shumen din Bulgaria, Casa de Cultură „Dobri Voinikov” din orașul Sumen, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila.

Corul „Rodni Zvutsi” a fost înființat în anul 1898 și este una dintre cele mai bune formații din Bulgaria, câștigând de-a lungul timpului numeroase premii, diplome și medalii obținute la competiții naționale și internationale.

Voinikov este unul dintre cei mai mari renascentişti ai Bulgariei, a cărui activitate a fost legată îndeaproape de Brăila. În anul 1864, Dobri Voinikov a trecut Dunărea, fiind nevoit să caute în afara ţării sale liniştea necesară pentru dezvoltarea personalităţii sale multiple. La Brăila şi-a scris piesele și a redactat ziarul revoluționar „Dunavstka Zora”. A activiat ca profesor și creator al unei ramuri a Comitetului Secret Bulgar, dar și ca scriitor de opere dramatice.

În anul 1864 a avut loc primul spectacol al trupei bulgare reorganizate de Voinikov. A venit ca institutor la Scoala bulgară din Braila și ajutat de câțiva tineri reorganizeaza trupa de teatru a junilor bulgari și joacă pe scena Teatrului „Rally” piesa „Stoian Voievod”.

Intrarea la acest eveniment este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.