Deputatul PNL, Vasile Varga, marchează victoria: ”LEGEA AMNISTIEI, RESPINSĂ!”

Săptămâna trecută, PSD a anunţat că a decis respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în sesiunea extraordinară a Parlamentului.

 

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, în unanimitate, proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.

Astăzi, în Comisia Juridică, chiar și PSD a dat înapoi și a votat conform voinței românilor și nu așa cum au dorit baronii partidului, care încă mai guvernează țara. Pas cu pas, reușim!”, a declarat deputatul liberal Vasile Varga.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins marţi în unanimitate proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, potrivit Agerpres.

Raportul comisiei urmează să fie dezbătut în ședința de plen de miercuri a Camerei Deputaților, care e și cameră decizională.

Proiectul prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017 şi adoptat în acelaşi an de Senat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.