Dr. Alban va cânta la zilele orașului Ianca!

Gălățeni, buzoieni și brăileni, cu toții vom ura, la sfârșitul săptămânii, ”La mulți ani!” orașului Ianca!

Manifestările vor începe de sâmbătă, începând cu ora 17.00 când vor urca pe scenă ansamblurile “Pandelaşul” ,“Pandora” şi formaţia de dansuri a oraşului francez La Chapelle sur Erdre. Vor urma recitaluri ale interpreților Laura Olteanu, Mihaela Gurău, Angelina Korjan și Ionuț Langa.

Duminică însă, fanii muzicii anilor ’90 vor participa la concertul susținut de Dr. Alban. În deschidere vor concerta Nicole Cherry, Ruby, Shift și Admiral C4C.

Primarul orașului Ianca, George Chiriță le-a promis spectatorilor un joc de artificii care va încheia manifestările dedicate zilelor orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.