Poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie Comercială și-au desfășurat activitatea conform  prevederilor Legii nr.155/2010 privind atribuţiile de control în domeniul activităţii comerciale stabilite prin fișa postului și a actelor normative în vigoare, a tematicilor nr.419, nr.420 și nr.421/17.01.2019 și a adresei nr.419/17.01.2019 privind delimitarea pe zone de control în centrele comerciale și în  supermarket-urile din Municipiul Brăila şi a altor dispoziţii primite, urmărind în limita competenţelor, respectarea legislaţiei pentru care suntem abilitaţi.

Au fost verificaţi un număr de 89 operatori economici şi s-au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.100 lei pentru nerespectarea prevederilor: H.C.L.M.nr.716/2016, H.C.L.M.nr.254/2016, H.C.L.M.nr.420/2018 și H.G.nr.348/2004 după cum urmează:

– P.F.Capitanu Marius, S.C.Ali Geo Nek.S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.254/2016 – pentru lipsa unui titlu valabil privind dreptul de ocupare al domeniului public – valoare sancțiuni aplicate 2000 lei;

– S.C.Milion Pawn.S.R.L., S.C.Elisabet Com.S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.716/2018 – pentru neafișarea avizului de funcționare și nevizarea avizului de funcționare – valoare sancțiuni aplicate 4000 lei;

– S.C.The Pawn Broker.S.R.L., S.C.Liquid Solution.S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.G.nr.348/2004 – pentru neafișarea denumirii firmei la locul de desfășurare al activității – valoare sancțiunii aplicate 800 lei;

– S.C.Etaflores.S.R.L., S.C.Delino Memory.S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.420/2018 – pentru expunerea de coroane în exteriorul spațiului spre comercializare – valoare sancțiuni aplicate 2000 lei.

In perioada 08 – 15.08.2019 a fost monitorizată activitatea agenților economici de pe Faleza Dunării, cu ocazia sărbătorilor dedicate „Zilelor Municipiului Braila”.

S-au verificat în teren sesizările înregistrate la Biroul Inspecție Comercială în luna august  2019 și s-a întocmit răspuns petenților.