Locuințe pentru toți – în Europa! Inițiativă cetățenească cu scopul de a crea locuințe sociale

Comisia Europeană a decis, în data de 12 martie, să înregistreze o inițiativă cetățenească europeană intitulată „Housing for All”

 

Obiectivul inițiativei este de a crea condiții-cadru de natură juridică și financiară mai bune pentru a facilita accesul tuturor persoanelor la locuințe în Europa. Organizatorii solicită Comisiei Europene să asigure facilitarea accesului tuturor la locuințe sociale și la prețuri accesibile, neaplicarea criteriilor de la Maastricht în cazul investițiilor publice în locuințe sociale și la prețuri accesibile, un acces mai bun la finanțarea UE pentru dezvoltatorii de locuințe fără scop lucrativ și care utilizează metode durabile, norme sociale, bazate pe concurență, pentru închirierea de locuințe pe termen scurt și elaborarea de statistici privind necesitățile în materie de locuințe în Europa.

În temeiul tratatelor, UE poate adopta acte juridice în acest domeniu, de exemplu în legătură cu normele pieței interne, precum și cu consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în Europa. Prin urmare, Comisia Europeană a decis să înregistreze inițiativa. Decizia Comisiei are ca obiect doar admisibilitatea juridică a propunerii. Comisia nu a analizat încă fondul.

Înregistrarea inițiativei va avea loc la 18 martie 2019, după care va urma procesul de colectare a semnăturilor de sprijin de către organizatori, care va dura un an. Dacă după un an se vor aduna un milion de declarații de susținere a inițiativei, din cel puțin șapte state membre diferite, Comisia Europeană va avea la dispoziție trei luni pentru a lua o decizie. Comisia poate decide să dea curs solicitării sau nu și va trebui, în ambele cazuri, să precizeze motivele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.