Participare PICCJ la Forumul Consultativ al Procurorilor Generali

Participare PICCJ la Forumul Consultativ al Procurorilor Generali
Participare PICCJ la Forumul Consultativ al Procurorilor Generali

În cursul zilei de astăzi, 18 octombrie 2019, au loc lucrările celei de a 14 a Întâlniri a Forumului Consultativ al Procurorilor Generali  și Șefilor Procuraturilor Statelor Membre ale Uniunii Europene, organizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (P.Î.C.C.J.) din România, reprezentat de domnul Răzvan Horațiu Radu, adjunct al procurorului general al P.Î.C.C.J. și Procuratura Generală din Finlanda, reprezentată de doamna Raija Toiviainen, procurorul general al Finlandei, la sediul Eurojust de la Haga, Olanda.

Evenimentul are loc din anul 2010, la invitația conducătorului Ministerului Public din statul care deține Președinția Uniunii Europene. În prima parte a anului 2019 Președenția UE a aparținut României, iar începând din iulie 2019 aparține Finlandei.

Temele abordate la reuniunea din acest an au vizat provocările actuale în combaterea criminalității informatice și impactul acestora asupra investigațiilor transfrontaliere, aspecte privind stadiul actual și implementarea legislației europene referitoare la probele electronice, modalitățile de cooperare judiciară într-o lume tot mai digitalizată.

Discuțiile din cadrul Sesiunii I („Cum poate fi asigurată justitiția penală în spațiul cibernetic ?”) au fost moderate de doamna Raija Toiviainen, procurorul general al Finlandei, iar discuțiile din Sesiunea II („Cum să cooperăm într-o lume digitală?”) – de către domnul Răzvan Horațiu Radu, adjunct al procurorului general al P.Î.C.C.J., care a evidențiat necesitatea digitalizării în spațiul de justiție al Uniunii Europene, precum și beneficiile realizării acesteia: rapiditatea executării anumitor activități, capacitatea de transmitere rapidă și la distanță a informației, datelor și probelor de către autoritățile judiciare, acuratețea și exactitatea conținutului digital transmis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.