Razii de weekend ale polițiștilor brăileni

Poliţiştii brăileni au acționat și la sfârșitul săptămânii trecute pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

În perioada 22 – 24 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, polițiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale.

Totodată, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate peste 100 de societăţi comerciale și 7 unități de învățământ și paznicii acestora. În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 877 de persoane, dintre care 269 controlate corporal sumar, și au fost oprite în trafic 379 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 278 de șoferi.

De asemenea, polițiștii brăileni au constatat 73 de contravenţii, pentru care a aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 23.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate 66 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, și 7 la alte acte normative.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere pentru depășire neregulamentară și două certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.