Rezultatele înregistrate în prima etapă din play-off în Liga a 5-a

Duminică s-au disputat meciurile din prima etapă a play-offului Ligii a 5-a brăilene la fotbal. În această fază a competiției participă echipele care s-au clasat pe primele două locuri în cele 3 serii.

În toate cele trei meciuri ale acestei etape victoria a revenit gazdelor, care au marcat câte patru goluri în fiecare dintre aceste jocuri. Mihai Popa de la Viitorul Cireșu a fost golgheterul acestei etape, cu 3 goluri marcate.

Rezultatele înregistrate în etapa I a play-offului Ligii a 5-a:

ACS Comunal Cazasu II – Dacia Bertești 4-3 (3-2). Meciul a fost unul spectaculos cu multe goluri dar și cu multe alte ocazii de gol ratate. Oaspeții au condus cu 2-0 prin golurile marcate de Băjenaru în minutele 13 și 16. Cazasu a egalat în următorul sfert de oră prin golurile înscrise de Luchian în minutele 26 și 30. Avramescu a marcat pentru 3-2 în minutul 38 și a stabilit scorul primei reprize, una în care cei de la Cazasu au mai trimis mingea în bară de două ori. În minutul 77 Avramescu a marcat pentru 4-2, iar în minutul 84 George Capbun a redus din handicap, stabilind rezultatul final al partidei.

Voința Plopu – Gloria Movila Miresii 4-1 (1-0). Pentru gazde au marcat: Vasile (8), Al. Colniceanu (56, 59) și Cr. Irimia (69). Golul echipei oaspete a fost marcat de Gorcioaia în minutul 64.

Viitorul Cireșu – Dinamic Unirea 4-2 (3-2). Pentru echipa din Cireșu au marcat Mihai Popa (9, 44, 75) și Drăgan (15). Golurile echipei oaspete au fost înscrise de Leonte în minutul 2 și Crăciun în minutul 37. Din minutul 70 Dinamic Unirea a jucat în inferioritate numerică, Adrian Magearu primind al doilea cartonaș galben în meci.

Etapa viitoare, duminică, 16 iunie, de la ora 11.00, sunt programate partidele:

Gloria Movila Miresii – ACS Comunal Cazasu II

Dinamic Unirea – Voința Plopu

Dacia Bertești – Viitorul Cireșu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.