Structurile MAI angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor europarlamentare

Structurile MAI angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor europarlamentare
Structurile MAI angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor europarlamentare

Structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a referendumului național din data de 26 mai a.c., au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea”  al județului Brăila, Sectorul Poliţiei de Frontieră Brăila, precum și alte structuri județene ale M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

Astfel, în perioada 25-26 mai a.c., în intervalul orar 18:00-06:00, 216 efective, dintre care 128 de polițiști, 52 de jandarmi, 21 de polițiști de frontieră și 10 reprezentanți de la I.S.U „Dunărea”  al județului Brăila, vor asigura paza și protecția a 276 de secții de votare, din totalul celor 280 ce s-au constituit pe raza județului Brăila, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..

Duminică, 26 mai, 166 de polițiști, alături de 128 de jandarmi și alte structuri, vor asigura măsuri de ordine și liniște publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza și protecția secţiilor de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, 51 de polițiștii vor fi constituiți în echipe operative, alături de luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 37 efective de jandarmi au fost în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

În ziua procesului electoral, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila va avea în responsabilitate 95 de secții de votare dispuse în 52 de locații, unde, vor fi prezenți peste 52 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

ISU Dunărea Brăila va asigura cu 67 de pompieri desfășurarea în bune condiții a alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a referendumului național.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiștii I.S.U Brăila desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a referendumului național din data de 26 mai 2019, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

Polițiștii recomandă cetățenilor să respecte legislația electorală și regulile de conviețuire socială și să sesizeze orice încălcarea legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.