Tradiții și obiceiuri românești, de Sfântul Nicolae. Copiii primesc daruri și cerurile se deschid

În credința populară, Sfântul Nicolae mai este cunoscut și sub numele de Sân-Nicoară. 

Potrivit Realitatea.net, se spune că el păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără caldură și fără lumină.

De ce este bine să aduci în casă crenguțe de pomi

În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă crenguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă, lângă icoane, ca să înflorească până de Anul Nou. Dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții.

Fetele fac plăcinte de Sfântul Nicolae

În alte regiuni, fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe.
În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete. Ei își aleg gazda în casa căreia repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou vor avea loc.

Începutul iernii

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevăratul sens al cuvântului iarna. În această zi, Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

Daruri pentru cei cuminți

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie ca ghetuțele sau cizmulițele lor să fie lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri dacă au fost cuminți.
Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții  și bunicii lor. 
Pentru Mos Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău. 
Chiar dacă Moș Nicolae este mereu grăbit să ajungă la copiii din întreaga lume, acesta își face timp să asculte și dorințele fiecărui copil în parte. 
Conform tradițiilor romanesti, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând, astfel, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii. El îi ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor, salvează corăbierii de la înec și  protejează soldații pe timp de război.

Cerurile se deschid

Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid, se spune că preț de o secundă Sfantul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Ziua darurilor

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor, cât și a activităților caritabile.
La nemți, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea imaginii creștine a Sfântului cu o figură păgână. Acesta este văzut de către germani ca un bătrân cu un sac în spate și o nuielușă în mână. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.