Luni, 29 octombrie a.c., polițiștii brăileni i-au depistat în trafic pe doi șoferi în timp ce conduceau autoturismele aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Luni dimineață, în jurul orei 07.40, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei l-au oprit, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 47 ani, din comuna Vișani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 203A.

În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul oprit în trafic avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,43 mg/l.

Tot ieri, la ora 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din orașul Ianca, în timp ce conducea o mașină pe raza localității de domiciliu, având o îmbibație alcoolică de 0,93 mg/l în aerul expirat.

Ambii conducători auto au fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit pe numele acestora dosare penale și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Articolul precedentLiberalii, sceptici în acordarea de fonduri patinoarului. Sîrbu: ”Noi nu suntem o vacă de muls!”
Articolul următorDELTA – DEzvoLTArea și inserția profesională a resurselor umane inactive din Regiunea Sud-Est