Încă 11 luni se mai călătoreşte cu cartea de identitate în şi dinspre Regatul Unit

Românii pot călători încă 11 luni cu cartea de identitate în şi dinspre Regatul Unit, iar pe parcursul acestui an vor fi aflate schimbările în privinţa vizelor, paşapoartelor, zborurilor şi asigurărilor medicale, a anunţat un touroperator.

Regatul Unit nu va mai face parte din Uniunea Europeană. Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, aşa cum a fost ratificat miercuri de Parlamentul European, prevede o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului. În această perioadă, Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor negocia detaliile aşa-numitei tranziţii comerciale, care se va aplica începând cu 1 ianuarie 2021.

Scrie Realitateafinanciara.net.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.